21 iunie 2014 – ziua solstitiului de vara – ziua cea mai lunga din an – ziua oamenilor de fier


Cu nici o luna inainte, in luna mai, am aflat cu surpriza ca am anemie pe baza de lipsa de fier, anemie acuta. Era ultima luna intensa de pregatiri pentru cea mai importanta cursa sportiva a vietii mele de triatlet amator – cursa de triatlon pe distanta lunga de la Oradea – X MAN Oradea 2014 (3.8 km inot, 180 km bike, 42,2 km alergare).

Am decis atunci ca si daca va fi cea mai lunga zi din an, ziua de 21 iunie, voi face tot posibilul sa fiu acolo de la rasarit pana la apus!

Am trecut imediat pe un tratament intens cu fier, vitamine si nutritie corecta sa ma refac. Si am continuat antrenamentele. Si printre vitamine, antrenamente, controale saptamanale la medic si emotii, m-am trezit in fata faptului- saptamana concursului!

E 18 iunie si maine plec la Oradea. Am ajuns la destinatie – XMan, marea mea incercare!

Aveam deja lista cu tot ce imi trebuie pentru concurs, adunasem, cumparasem, imprumutasem tot in aceasta saptaAdina Mártonmana.

Asa ca in seara de 18, constiincioasa ca niciodata (intotdeauna imi fac greu bagajele si de obicei in ultimul moment), am strans tot in mijlocul sufrageriei, pe capitole. Inotul si alergarea au fost sumare, deci simple. Cu bicicleta m-am incurcat putin, ca nu stiam ce manusi sa iau, ce spd-uri sa iau, ce tricou sa port. Aveam din fiecare 2 sau 3, unele imprumutate, altele cumparate, dar cu nimic nu eram impacata 100%. Le-am pus pe toate.

Drumul de joi pana la Oradea a fost lin si fara peripetii. Am ajuns seara la 10, ne-am cazat, am mancat ceva si ne-am pus la somn. Am dormit bine si fara emotii, iar dimineata m-am trezit greu, obosita si fara chef. Zoli a aranjat sa luam micul dejun la pensiune. Planul era ca dupa aceea sa fac recunoasterea traseului de bicicleta, ceea ce eu nu fac niciodata.

Nu aveam nici o tragere de inima, dar m-am adunat si am ajuns intr-un final la Hanul Pescarilor, unde era startul, inotul si inceputul de traseu de bicla.

Gata, e momentul sa fac recunoasterea! De la Han cu tot cu bucla trebuie sa fie vreo 30 km, ii fac intr-o ora, mi-am zis. Si macar decid ce spd-uri port pe traseu.

Am pornit cu urcarea de la Saldabagiu – nu foarte lunga, nici foarte abrupta, dar suficienta cat sa te sece….Si sa fie si mai mare surpriza si frica cand dai de coborarea de pe partea cealalta –~ 3 km lungi si sinuosi, abrupti si cu vant lateral. Am facut intreaga bucla, si am urcat inapoi la Saldabagiu. SPD-urile s-au comportat bine. Totul a fost cum ma asteptam. Doar ca mi-a luat mai mult de o ora, au fost mai mult de 30 km cu totul (37) si m-a ucis vantul…de peste tot. Era vant! Si nu vant frontal, ci vant lateral si din toate partile, pe tot traseul.

Mi-am refacut repede calculele – average-ul de 25-26 sperat de mine a scazut rapid si, asa cum arata si ciclocomputer-ul – a ajuns la 24. Pe o singura tura! Deci pe 7 ture o sa fie mai rau…mai sper totusi ca am sa il mentin la 24.

Dupa-amiaza am petrecut-o luand pranzul la socrii si insuruband si desuruband placute. De fapt am stat o ora modificandu-le si dand ture prin curtea pensiunii incercand sa ma imprietenesc cu spd-urile. Am facut spectacol pentru unii dintre cei mai buni triatlonisti din tara care ar fi ras daca ar fi stiut ca fata care face cercuri in jurul cozii invatand sa desprinda niste placate de spd e aceeasi cu cea de a doua zi la startul de IronMan. 🙂

Pe la ora 6 dupa-amiaza am pornit inapoi spre Han. Trebuia sa imi ridic kit-ul si sa imi las lucrurile. Si vroiam sa ma intalnesc cu Andreea si cu verisoara mea, Oana, si sa asist la sedinta tehnica. Aveam emotii. Preluarea kit-ului avea loc fix pe terasa unde acum 2 ani ne-am sarbatorit noi nunta. Deci imi va purta noroc, imi zic in gand. Numarul de concurs – 1. Semne, semne…oare va fi bine?!

Stau putin la taclale cu Andreea si Alex care sunt deja acolo, Alex ma ajuta sa imi mai ajustez placutele. Dau verdictul – intru pe spd-urile Andreei fie ce o fi! Pornesc cu bicicleta spre tranzitie si o las pe rastel. Nu am timp de altceva pentru ca incepe sedinta tehnica. Sedinta tehnica clasica, ca de obicei. Istvan vorbeste in ambele limbi, e galagie mare, multa lume. Emotii…

Dupa sedinta ma duc sa imi pun lucrurile si o rog pe Andreea sa aduca pompa. Sunt prima in randul de biciclete, fix langa gard, inghesuita. Dar sunt langa Anka Berger– care avea o bicicleta super cool foarte vesela, si era foarte calma, si langa Annamaria Báko. M-a linistit prezenta lor calma. Si bicicleta vesela a Ankai. Andreea mi-a umflat cauciucurile, am asezat toate lucrurile, am pus un sac peste – zicea cineva ca va ploua. Si gata!

Cina am luat-o la un restaurant cu Zoli, doar noi doi. Bineinteles, paste. Am fost uracioasa toata seara caci am cautat mult dupa restaurant, si inainte ne-am tot grabit in toate. Eram deja agitata si mi se parea ca trece timpul prea repede.

Am ajuns la hotel pe la 11 dar nu am adormit. Am stat pe net si am delirat toata noaptea, intrebandu-ma mereu ce nebunie am de gand sa fac. La 5 fara 10 m-am trezit o data cu alarma si m-am uitat pe geam….tragedie, afara ploua! Ploua si e frig!

M-am intors catre Zoli – nu ma mai duc! Oricum este o nebunie! Toata noaptea m-am gandit ca e o prostie ce am de gand sa fac si de ce as face-o?! Zoli a stat calm mereu si a zis sa fac cum vreau, pot sa nu ma duc. Dar dupa atata antrenament, cum sa nu ma duc? Nu pot! Stai sa il sun pe Bogdan, poate imi da neoprenul. Si atunci ma duc. Ce legatura avea oare daca ploua cand oricum inotam in…apa…?

Ma duc, fie ce o fii. Ma duc pana acolo! 5 si 10 – era timpul sa intru in programul maret pe care l-am cladit – am mancat 2 felii paine cu arahide si o banana, si mi-am facut 2 sandwich-uri taiate in 6 bucati a cate 2 imbucaturi, 2 pentru bicla, 4 pentru alergare. Am baut un pahar mare de isotonic, si toate pastilele – fier, Q10, vitamina B6, anticarcel. Iau marker-ul si-mi scriu pe mana:

EAT! RUN FOR FUN! SMILE!

Si pe cealalta

THIS MILE

Bine pana aici! S-a facut 6. La 6: 20 eram deja la Han. Primul pas – bicicleta – de uns lantul, de plasat sandwich-urile si apa, ciclocomputer-ul.

Toate la locul lor. Am luat neoprenul de la Bogdan in drum spre bicicleta. M-am sucit de n ori intre Zoli la iesire si bicla din tranzitie. Mai sunt 15 minute – ar fi bine sa ma schimb in neopren.Am reverificat lucrurile pe bicicleta, lucrurile de alergat din sac, si gata….am pornit.

Zona de start – lacul – linistit si innegurat. Afara nu mai ploua iar eu in neopren nu simteam frigul. Nu ma gandeam decat la apa uda. Eram prea calma.. Imi era sete. Si ma gandeam ca nu am dormit aproape deloc. Si ca apa este uda si rece. Mi-a adus Zoli putina apa si am ramas doar eu si ceilalti la start.

Am intrat in apa. Apa era uda si rece. Se prelingea prin costum in toate ungherele. Macar nu se abureau ochelarii 🙂 Pe jos era namol dar nu mai conta. Ma gandeam doar unde sa ma asez caci zona era ingusta si noi toti pe 2 metri de apa. Apa era mica, nu imi era frica ca ma baga sub apa, dar nu cred ca puteam sa suport lovituri de brate si picioare. Si m-am ferit de ele mereu, la toate concursurile,dar acum nu prea aveam unde. Zoli era in dreapta, i-am facut cu mana. Imi era frica…oarecum. Dar eram calma.

S-a dat startul..gata! am pornit! 10 ture…ce naiba, le fac! Sper sa nu ma incurc in numaratoare! Eu nu aud sub apa sa stiu cand am terminat.

IMG_4411Prima tura a fost putin mai grea…cu oameni multi in jurul meu, opriri dese sa ma feresc de ei. Ma gandeam doar sa inot. Apa avea miros si gust de…verde. Primele 4 ture au fost in regula, dupa care am simtit ca mi s-a prins parul in scaiul de la neopren…ma jena. Asta e nu ma pot opri. Incetineam doar la intoarceri care erau foarte incomode. Arbitrul de la FRTI statea la capatul turei si striga mereu sa inot. Dar apa avea jumatate de metru si era plina de namol. Incercam sa inot si sa ma intorc cum puteam – bras sau broasca.

IMG_4521La a 6-a tura incepuse sa mi se ia. Am inceput sa numar in toate felurile. Gatul ma jena dar nu ma puteam opri. Si mi s-a pus primul carcel! L Ma asteptam la el dar speram sa nu vina. La a 8-a tura m-a prins primul la intoarcere si al doilea la 50 de metri dupa – ambele picioare! Pot sa inot cu carcei de obicei dar acestia erau urati si nu imi puteam misca picioarele. Am inotat jumatate de tura – cea de dus – doar in brate. Apoi incet am introdus cate un picior in functiune. Incet sa nu ma reapuce carceii. La fiecare intoarcere insa ma apucau din nou, la ambele picioare. Totusi suportabil. Si pulpele ma ardeau rau, cu pantalonii de compres sub neopren. Dar am inotat mai departe.

Pe tura 10 m-am concentrat la dus sa imi treaca carceii. La intors trebuia sa trag tare de tot si sa ies repede, si aveam nevoie de picioare fara carcei. Altfel nu as fi putut sa ies din apa pe picioarele mele. Mi-a iesit, m-au lasat! Asa ca pe intoarcere am inceput sa inot tare, la 3 brate, la 4 brate, la cate nimeream. Deja vedeam prea putini in jurul meu si nu vroiam sa ies ultima. Nu stiam cat e ceasul. Dar trecuse mult timp. Stiam pentru ca la fiecare tura in capat erau din ce in ce mai putini oameni. La ultima tura ramasese doar unul!

IMG_4571Am iesit. In sfarsit! 1:40! Zoli imi striga 1.40 de undeva! Nu il vad. Nu vad pe nimeni. Jos sunt pietre dar nu simt. Incep sa scancesc de bucurie ca am scapat de apa aia verde. Ca e doar 1:40 . Ca am iesit in sfarsit!!!Adina Marton

Ajung in tranzit incercand sa imi dau neoprenul jos… il bag in sac, leg sacul, pun numarul, pun casca, pun ochelarii…ma asez sa ma incalt cu sosetele compress. Stau 2 min jos …ma incalt, ma ridic, imi pun manusile, manseta, iau bicicleta. Simt ca sunt obosita putin…dar nu conteaza. Iau bicicleta si fug…sper sa mi se calmeze mainile si sa pot urca pe bicicleta dupa poarta. Zambesc…imi vad mana si zambesc…nu s-a sters nimic de pe mana mea.

Dupa poarta imediat urc pe bicicleta, imi cuplez un spd si urc…Zoli fuge dupa mine, il aud in spate. Urmeaza prima urcare. O iau incet calculat fara sa trag prea tare. Coborarea o abordez mai incet ca ieri, poate pentru ca inca mi-e frig si mi-e si frica, si nu cobor nici cu 50. Ma ajunge Zoli cu masina lui Ado, ma striga. Merg bine pana acum, cel putin asa pare. Intru in sat, nu depun foarte mult efort pe urcari. Timpul trece repede. Ajung la primul punct de alimentare, la iesirea din Paleu, si inceputul buclelor. De aici am de facut 7 bucle. 7! Doamne, sper sa le duc! Vantul bate ingrozitor. Parca mai tare ca ieri. Bate dinspre dreapta si nu ma lasa.

IMG_4592Pana la Uileacu de Munte e bine, prind 34-35 deci nu e grav, se poate. Ma uit la km nu la average. Prima tura e ok, merg bine, asa mi se pare. Ma gandesc strategic, urmaresc traseul, urcarile, coborarile. Zoli vine dupa mine pe traseu, ma prinde pe urcare sus la Cetariu, apoi in drum inapoi spre Cauceu. Pe drumul inapoi spre Cauceu ma intreaba ce average am.

IMG_4693

Pai nu stiu, nu m-am uitat! Schimb repede in timp ce urc panta inapoi spre Cetariu…23.3.

Ce??!!!Pe prima tura? Pai asa nu ma incadrez in 8 ore, de unde sa scot mai putin de 8 ore, cum speram in secret?!

IMG_4683

 

Incep sa trag mai tare de mine. Trebuie sa recuperez. Trebuie sa fiu mai calculata si sa trag mai tare de mine. Am nevoie sa folosesc coborarile de pe ultima parte din bucla sa urc average-ul la 25, sa am de unde sa scad pe urcarile de pe urmatoarea bucla. Bucla e simpla, la dus urcari, la intors coborari. Plat nu prea este, decat fals plat, urcari si coborari. Pe prima  si a douabucla  am urcat inapoi la 24.7-24.8 average. Am incercat sa stau acolo. Am tras mult de mine, mai ales ca pe a doua bucla m-am intalnit cu Oana si Andreea, pe care socotisem si sperasem ca le vad abia la sfarsitul buclei a doua, nu la inceput. La bucla 4 deja ma depasisera amandoua. Venite de pe half! Am inceput iar sa nu mai pot tine average-ul. Pe bucla 5 eram singura deja. Oana si Andreea terminasera si plecasera spre alergare. Doar pe Ileana o mai tineam in spatele meu, dar nici pe ea prea departe.

Incercam sa ma concentrez pe moment. Ma tineam de plan – sa ma opresc doar la Uileacu, adica in prima treime de bucla, o data la doua bucle, si atunci sa iau cate 2 pastile anticrampe. Iar pe turele cand nu ma opream luam cate o sare Salt Sticks cu apa din bidonul meu care avea si Izotonic.

Pe tura 4 la intoarcere am mancat primul sandwich (ma impungea stomacul de la jumatatea turei a 3-a), pe partea de urcare inapoi in Cetariu. Oricum mergeam incet acolo, deci am profitat si sa mestec. Am baut apa cu Izotonic iar la tura 5 m-am oprit sa iau apa si saruri. La tura 6 am mai mancat un sandwich iar la tura 7 am mai luat niste saruri.

Average-ul nu l-am mai putut tine decat pe la 24.3 iar pe ultima urcare spre Saldabagiu, dupa terminarea turelor, nu m-am mai uitat. Eram obosita inca de la tura 5. Ma durea fundul de parca saua era din fier incins, incercam sa ma gandesc doar la km din fata. Pe coborarea la Saldabagiu m-am uitat dupa tatal lui Zoli…nu era. Nu mai era aproape nimeni.

IMG_4704Am pornit spre oras, m-am ratacit un pic printre case si am ajuns la calea ferata. Auzeam oamenii incurajand alergatorii…se termina! Se termina! Am strigat de departe daca pot sa trec, si am trecut calea ferata! Am ajuns, il vad pe Zoli! Ma intrece Ileana! Nu pot sa cred! Pe ultimii 30 m!

Nu conteaza. Un baiat ne striga sa ne dam jos, ma dau jos, fug in tranzitie. Nu conteaza, e ok, am terminat. Procedez metodic, metodic ca pana acum. Pun bicla pe rastel, dau jos casca, manusile. Pun sapca, ipod-ul, manseta.

Imi incalt adidasii si fug.

Intru prima pe alergare, inaintea Ilenei, dar ma intrece in prima jumatate de tura.Asics Adina

Nu conteaza. Eu am un plan, eu alerg metodic!

Zoli ma intreaba daca vreau ceva. Nu vreau nimic. Ii explic ca trebuie sa merg la baie. Am incercat sa fac pe bicla dar nu am putut, nu am putut! Asta e. Imi fac planul in cap – ritm constant tot traseul. Voi profita de andrenalina de inceput si voi alerga 5 ture, beau apa si apoi fac pauza pentru baie, apoi fug inca 5 ture. Dupa 10 ture voi manca primul sandwich. Sau prima banana. A fost o banana. Si la baie am mers dupa doar 4 ture si am stat mai mult de 2 minute pentru ca pulpele ma dureau ingrozitor si nu puteam sa stau sezut. Dar asta e. Am luat cate o sare la fiecare 5 km. Primele 20 ture le-am facut in serii de 5 cu 5 , 5 ture pauza apa, 5 ture pauza jumatate banana. Apoi am inceput la 4 ture, si am inceput sa merg cate 200 m dupa apa. Sau dupa banana. In rest am alergat constant. Din 3 in 3 ture si apoi din 2 in 2 ture imi puneam apa in cap. La 20 ture am baut un pahar de cola cu gheata. Stomacul era ok. Tonusul era ok. Am intrecut-o pe Ileana la a 3-a tura. Si pe Roxana la a 20 cred. Nu stiam ca de fapt ar fi trebuit sa o intrec pe Roxana de doua ori ca sa o iau. Nu am stiut dar nu conta oricum.

Adina MartonEu aveam un ritm! Si am alergat asa constant fara sa incerc sa depasesc intentionat, doar daca se nimerea pe ritm constant. La tura 26 deja simteam ca nu mai pot. Mi se taiase adrenalina. Macar muzica era buna. O nimerisem in sfarsit. Dupa 2 ani de tatonari de liste o nimerisem cu muzica. Doar 2 melodii sunau putin aiurea. Zoli era vesel, se bucura ca inca alerg dar eu simteam ca mi se taiase.

La tura 27 am intrat, norocul meu, in ritm cu Bogdan, un baiat de 18 ani, cu care am alergat 3 ture. El era ranit de la bicicleta. Am tras unul de altul. Trebuia doar sa ajung la 30. Apoi si daca le mergeam pe restul de 8 si tot le terminam!

A venit Oana intre timp, a alergat 300 m cu mine, dar eu eram in lumea mea. Mi-era greu nu ma puteam concentra la nimic. Ma gandeam doar la cate ture sa beau apa si la cate ture mananc banana. Ma gandeam ca ma dor soldurile rau dar nu trebuie sa le bag in seama.

La tura 30 sau 32 a ajuns Andreea care a inceput sa alerge cu mine.Ea terminase half-ul cu un timp foarte bun, in 6 ore, si venise sa ma sustina – povestea ei aici.

Cu ea mai alergasem, cu ea am alergat primii mei 28 km legati. M-a distras povestind si am ignorat sodurile dureroase. A inceput sa ma ude cu apa rece pe solduri si ma opream la 2 ture sa merg cate 2-300 m. In rest alergam in ritm sustinut!

eu

Era asa funny sa alerge cu mine in tenisi. Aratam ca niste copii iesiti in parc sa alergam in joaca. Eram obosita si nu prea mai aveam chef. Cine mai stie ce prostii i-am spus atunci 🙂 Dar zambeam! Am promis ca zambesc pana la sfarsit si asta am facut!

 

Pe ultima tura am sprintat ultima bucata. Era 14:53 minute! Am reusit sub 15 ore!!!! Am reusit!!!!!!!

IMG_4812Eram asa fericita, si multumita, si impacata, si linistita!!!!! Imi era putin frig, si as fi vrut sa ies mai in fata, dar nu conteaza,  am terminat! Si pana la urma am terminat zambind asa cum mi-am dorit! Si ma astepta Zoli acolo, si Andreea!

Am inotat, alergat si biciclit mai mult de 1000 de ore, dimineata, seara, in week-end, in concedii, inainte si dupa munca, pana si in timpul evenimentelor 😉 ca sa ajung aici si sa termin cel mai dur concurs de triathlon de anduranta, pe locul 4 din 6 intre romance si locul 3 la categoria mea de varsta! Si sa il termin cu un zambet mare pe fata si cu senzatia ca, oricat nu imi place mie alergarea, ALERGAREA ASTA a fost FUN!

Data viitoare fac o tumba!!!!!! 😉

Sotul meu, Zoli, m-a sustinut pana la sfarsit si, dupa cum stiti, a reusit sa faca si o multime de poze reusite de pe tot traseul!

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;21 iunie 2014 – ziua solstitiului de vara – ziua cea mai lunga din an – ziua oamenilor de fier&8221;

  1. Pingback: Eu si Táltos din nou pe sosea la P-Track | toatalumeaareblog

  2. Pingback: Cu bicicleta prin Sainte-Marie, Madagascar | toatalumeaareblog

  3. Pingback: De la stilul broasca si teama de adancime la inotul de placere – episodul 1 | toatalumeaareblog

  4. Pingback: De la stilul broasca si teama de adancime la inotul de placere – episodul 2 | toatalumeaareblog

    • Buna. Sincer nu imi amintesc sa fii scris undeva sau sa ne interzica stationarea, era mai mult pentru a nu incurca ceilalti concurenti la intoarcere. Deci daca planuiesti un popas probabil in larg nu deranjeaza pe nimeni. Dar nu prea lung ca ai ora limita de iesire din apa 🙂

      Apreciază

  5. Pingback: De la stilul broasca si teama de adancime la inotul de placere – episodul 3 | toatalumeaareblog

  6. Pingback: Profil de ciclistă – Adina Márton – Road Grand Pink

  7. Pingback: Primii pasi spre triatlon | toatalumeaareblog

  8. Pingback: Tips&Tricks pentru un triatlon reusit | toatalumeaareblog

  9. Pingback: Am inchiriat masina si am luat-o inspre Nord: Nazareth, Golan, Rosh Hanikra, Nahariya | Z0ltan77

  10. Pingback: Nici de Eilat nu ne saturam, anul acesta am descoperit si alte distractii | Z0ltan77

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s