Inot la Swimathon pentru echipa de debate ARDOR – un alt fel de sport!


A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris despre un concurs sau un eveniment sportiv. Asta deoarece nici nu am mai participat la vreunul de curand, cu exceptia unei competitii MTB la Comana despre care am sa va povestesc altadata, dar si pentru ca am decis ca zilele acestea  sa imi utilizez capacitatile sportive si pentru un alt fel de sport – sportul mintii.

Adina-IoanaCu alte cuvinte, am decis ca in aceasta sambata, pe 4 iulie 2015, de la ora 10, sa inot la stadionul DINAMO in cadrul evenimentului Swimathon 2015, ca parte a echipei ARDOR Real Swimmers, in speranta ca impreuna vom strange suma necesara pentru ca echipa de depate ARDOR, sau mai exact cei 5 elevi deosebiti care reprezinta intreaga organizatie, sa poata reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Dezbateri din Singapore, si sa ocupe probabil primul loc, asa cum ARDOR a facut-o prin elevii sai, inca din 1999. 

Dar cum am ajuns sa inot pentru ARDOR? Intr-o dimineata am primit o invitatie de la presedintele ARDOR sa inot pentru ei la SWIMATHON-ul de anul acesta. Mi-a trimis o prezentare si m-a rugat sa ma gandesc. Stiam ce e Swimathon, inotasem si anul trecut pentru Red Panda, o organizatie pentru catei. Nu am reusit sa strang foarte multi bani, dar si putin  inseamna ceva cand ai nevoie de sustinere. In plus mi-a placut ideea acestei „competitii” non formale intre echipe pentru a-si promova proiectele de responsabilitate sociala.  Si in care oameni din diverse domenii, activitati, generatii, culturi, se unesc pentru a incerca sa sustina o cauza si se si distreaza in acelasi timp.

ARDORDar ce este ARDOR, si ce este depate-ul? Eu una va marturisesc ca inteleg cat de cat notiunea, am folosit si eu google, stiam ca exista cluburi de debate in strainatate, dar niciodata nu am intrat in contact cu o astfel de organizatie si nici nu am inteles chiar exact ce fac ei acolo. Ceea ce este oarecum de inteles, pentru ca fac parte si dintr-o generatie care nu a fost neaparat incurajata sa dezbata, educatia si cultura de atunci nu incuraja neaparat debate-urile in mod organizat, asa cum se face in strainatate si cum a inceput sa se practice si in unele scoli din Romania. Curios ca eu personal sunt in general intr-o vesnica dezbatere  – sau asa mi s-a spus 😉 –  probabil lucru care a contribuit la decizia de a-i sustine!

Si am decis sa aflu mai multe. Se pare ca debate – ul, cel putin conform definitiei sale in cadrul organizatiilor de debate, este <<o forma structurată de dezbatere educațională, compusă formal din echipe cu un număr egal de membri.Aceștia sunt puși în situația de a pune în valoare „pro” și „contra”argumente diferite pentru ambele fațete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deși bine intenționați, pot fi în dezacord.”

Cu alte cuvinte, elevi din diverse licee din strainatate si de ceva timp si din Romania sunt organizati in cluburi si invata sa-si imbunatateasca toate cele patru abilitati de baza (scris, citit, ascultat si vorbit), sa isi sustina punctul de vedere, sa cunoasca in detaliu si sa aduca argumente rationale pro si contra asupra unor teme de larg interes, sociale, politice sau de orice natura. Elevii sunt astfel incurajati prin forma unei simulari, a unui joc, sa comunice, sa relationeze, sa lucreze in echipa, sa isi dezvolte cunostiintele in diverse domenii si sa ramana prieteni, si daca se „contrazic” 🙂

Iar ARDOR este de fapt Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, organizatia sub egida careia functioneaza aceste cluburi si care selecteaza mereu cei mai buni elevi care ne reprezinta pe plan international, ocupand mereu primele pozitii in clasament. ARDOR se infiinteaza pentru prima data in 1998, iar in 1999 castiga deja premiul I la Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Elevi. Desi la inceput functioneaza ca o structura descentralizata, formata din mai multe organizatii regionale, reuseste sa ajunga la competitii internationale si mondiale si sa ocupe primele locuri. In 2010 incheie un parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si introduce in curicula  scolara „Dezbateri,Oratorie și Retorică” preluat în 50 de școli. 

ARDOR_facemvaluri_WSDC-swimathon2 ARDOR este astazi una dintre cele mai mari organizatii non-guvernamentale din zona educatiei din Romania. Lucreaza anual cu peste 300 de profesori si peste 1500 de elevi de liceu si studenti.

In fiecare an se organizeaza selectia pentru echipa nationala de dezbateri pentru Campionatul Mondial. Selectia se face cu un an inainte si echipa (5 elevi + 1 antrenor au un an sa se pregateasca  – se intalnesc, exerseaza, merg la concursuri de pregatire in tara si internationale).
Anul acesta echipa e compusa din 3 elevi din Bucuresti si 2 din Ploiesti. Campionatul Mondial este in august la Singapore, costul total este de aprox 12.000 EUR (drum + taxa de participare pentru 7 persoane).

In prezent mai au nevoie de aproximativ 3500 EUR pe care speram ca atat noi, echipa ARDOR Real Swimmers, cat si celelalte echipe care vor sa ii reprezinte, sa ii strangem la Swimathon!

Ajuta-ne si tu sustinandu-ne in aceste zile – doneaza oricat, orice este mai mult decat nimic! Poti veni personal sambata, 4 iulie, la ora 10, sa ne sustii si sa decizi daca vrei sa donezi, sau sa folosesti link-ul de mai jos:

http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/doneaza?id_from_echipa=29

Impreuna putem sustine aceasta echipa sa ajunga la campionatul mondial, iar celor care ii vor urma sa invete si ei sa viseze, sa cunoasca, sa se dezvolte!

Update: 

DSC08302Dupa cum probabil unii ati aflat deja, am inotat  intr-adevar sambata pentru ARDOR, nu a fost doar o lauda. Am fost prezenti cu 4 echipe, ARDOR Alumni, Friends, Parents&Kids, Real Swimmers. Impreuna am strans aproximativ 10800 RON, adica 2400 euro, din cei ~4000 pe care i-am avut target.

Echipa mea, Real Swimmers, care am ramas cu doua zile doar in 2 din cei 5, am reusit totusi sa facem 41 de bazine in 50 de minute cat ne era alocat si am iesit pe locul 4 in seria noastra! Si a fost si distractiv! Si am cunoscut oameni deosebiti. Si mi-am amintit ca desi nu sunt o sustinatoare activa a cauzelor sociale, ma impresioneaza mereu sa vad ca erau echipe de parinti cu copii sustinand o cauza, sau copii cu sindromul Down ei insisi inotand, ca fiecare cauza si fiecare membru se straduieste sa faca ceva sa se ajute pe sine sau propria cauza, ca sunt uniti si ca se sustin.

DSC08172Pana si eu care nu cunoasteam celelalte echipe si nici macar nu imi cunosteam coechipierul, am simtit cum acolo ne unim, ne incurajam, suntem alaturi unul de altul pentru aceeasi cauza.

Am fost exptrem de placut impresionata si multumesc din nou si celor care m-au sustinut pe mine si prin mine si echipa de elevi pentru care am inotat. Ana Galeteanu a fost chiar atat de dragutza incat a venit personal si a asudat in aburii piscinei doar ca sa ma sustina si ii multumesc.

Altii, colegi si prieteni, m-au sustinut enorm  prin mesaje de incurajare sau donand,si acestora le multumesc!

Pana la urma, conteaza orice gest, oricat de mic, fie si el doar emotional, cand te alaturi si sustii o cauza si simti ca oamenii sunt alaturi de tine!

Ca suma totala am strans 1010 RON pana acum, fara sumele donate local (speram ca au fost). De asemenea noi inca speram sa mai adunam bani pana la suma de 3500- 4000 euro cat mai are nevoie echipa de debate pentru deplasare.

DonatiDSC08578ile sunt deschise pe platforma Swimathon pana la data de 31 iulie aici:

http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/doneaza

Puteti dona pentru oricare dintre cele 4 echipe, desi noi credem ca am inotat binisor chiar si asa, in echipa de doi, chiar daca suntem pe locul 2 din cele 4 echipe ca numar bazine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s